Fără nicio introducere, filosofia noastră de a câștiga mai mulți bani este foarte simplă în teorie: scapi de datoriile rele, reduci cheltuielile, crești veniturile și produci venituri suplimentare mizând pe abilitățile pe care le ai.
În practică, însă, lucrurile nu sunt chiar așa de ușoare. Totul pleacă de la felul în care te setezi să privești banii. Ca să câștigi mai mulți bani, ai nevoie să privești banii pozitiv, chiar să dezvolți o mantră legată de asta și să ți-o repeți des. Ajută la motivație.
De la perspectiva asupra banilor pleacă, de obicei, relația pe care o ai cu banii. Dacă tu crezi că banii sunt ochiul dracului sau că banii nu aduc fericirea, clar așa este. În schimb, dacă te uiți la ei ca la o sursă de confort și bunăstare emoțională, sigur așa vor fi.
Fără datorii rele
Primul pas spre a câștiga mai mulți bani este să reduci datoriile împovărătoare, cum ar fi creditele de consum, să închizi overdraftul, să renunți la cardul de cumpărături.
Dacă ai un credit pe termen lung, poți încerca o rambursare anticipată, prin care să reduci și perioada și nivelul ratei.
Dacă nu ai credite, încearcă nu contractezi vreunul. Ești mult mai liber fără datorii la bancă.
Fă-ți bugetul casei
Calculează exact nivelul veniturilor tale și nivelul cheltuielilor și vezi care e situația ta financiară. Ești pe minus sau pe plus? Cu cât? Odată ce ai calculat acest buget, redu cheltuielile inutile (un exemplu ar fi ca de câte ori mergi la cumpărături să ai o listă precisă de la care să nu te abați).
Sporește-ți veniturile
Cum, vei întreba probabil? Simplu: pornește la ce știi să faci și ce îți place să faci. Dacă nu știi exact care sunt abilitățile tale, gândește-te care sunt lucrurile pentru care te caută oamenii. Apoi vezi cum ai putea să vinzi aceste abilități. Cine le-ar cumpăra și sub ce formă?
Dacă nici așa nu îți dai seama la ce te pricepi, gândește-te ce probleme ai revolzat concret în ultimele luni și vezi care sunt punctele tale forte. Acestea pot fi abilitățile tale.
Educare continuă
După ce descoperi ce știi să faci și ce îți place să faci, caută să îți dezvolți și să îți rafinezi abilitățile. Caută cursuri, traininguri, seminarii, orice formă de învățare care te-ar putea ajuta. Găsește-ți nișa și vezi cum te poți poziționa astfel încât să oferi un serviciu nou sau să aduci ceva în plus sau să ai o abordare originală.
Nu fugi
Nu ignora legile, din contră, cunoaște principalele reglementări din domeniul tău. Fii pregătit să muncești, să înveți, să ieși din zona de confort, să evoluezi. Și, de ce nu, să investești inteligent banii câștigați.