O știre genera, la finalul anului trecut, un val de entuziasm în rândul autorităților: România depășise Croația, Ungaria și Bulgaria ca bunăstare materială a populației, potrivit statisticilor europene. Înregistraserăm cea mai ridicată creștere a consumului individual, însă asta era doar jumătate de adevăr. 
Cealaltă jumătate, mai puțin optimistă, spune că,  România ocupă penultimul loc în UE ca PIB pe cap de locuitor. Mai departe, alte statistici dezvăluie și mai în detaliu paradoxul complex în care trăim: avem cel mai ridicat număr de proprietari din Uniunea Europeană, cu o rată de peste 90%, în vreme ce media europeană este undeva la 69%. 
Cum e posibil, deci, ca într-o țară în care se consumă excesiv, mult peste venituri (și ele sub media europeană) să existe un apetit atât de ridicat pentru proprietate? Explicațiile sunt mai multe și includ atât istoria recentă care a modificat semnificativ mentalitatea privind proprietatea, cât și confortul emoțional generat de simțul proprietății. 
Fix apetitul acesta pentru a deține proprietăți, pe fondul creșterii economice din primele două decenii de după revoluție, a stat la baza pornirii unui program de creditare dedicat celor care vor să își cumpere prima casă. Sub aparența că e o formă de creditare mai puțin împovărătoare, programul a prins rapid la populație, chiar dacă, în esență, datoria la bancă e pe termen lung și dobânda nu e deloc de neglijat.
Pe scurt, ce e mai bine, să îți “cumperi” casa ta sau să stai cu chirie? Și am pus verbul între ghilimele pentru că este o iluzie că o cumperi și o deții, abia după 20-30 de ani devine a ta și, până atunci, ajungi să plătești înapoi aproape dublul sumei luate de la bancă.
Avantajele în a cumpăra o casă țin mai ales de confortul emoțional, sentimentul de siguranță, sentimentul că poți limita riscul. Dezavantajele implică următoarele: o relație pe termen lung de îndatorare la bancă, plata unor dobânzi mari, limitarea libertății de mișcare.
În același timp, a sta cu chirie este o opțiune pentru prea puțini români – în jur de 5% preferă varianta aceasta. Principalul motiv este piața necontrolată a chiriilor și a închirierilor, în care mulți proprietari refuză să facă contracte clare, se răzgândesc brusc asupra duratei, nu permit modificări în casă sau, din contră, nu sunt de găsit în caz de urgențe. Piața aceasta nu este încă suficient de reglementată, atât la nivelul prețurilor, cât și la nivelul condițiilor de închiriere. Iar, după ani de comunism în care practica chiriașilor a fost o adevărată politică locativă, e explicabil de ce mulți români preferă să ia un credit și să își cumpere iluzia proprietății.
În definitiv, o astfel de decizie ține mai ales de stilul de viață al fiecăruia, de venituri, de tipul de job, de personalitate, de tipul de riscuri pe care fiecare e dispus să și le asume, mai ales că plusuri și minusuri sunt atât când devii proprietar, cât și când ești chiriaș.